Maxima saptamanii

"Ştiu că dacă vreau să fac ceva, mai bine decât alţi oameni, trebuie doar să depun mai mult efort  !"

Home Tam The

Tâm Thê ne scoate din realitatea secolului nostru super-tehnologizat şi ne reintegrează în aceea a realităţii naturale, proprie nouă ca fiinţe aparţinând unui ecosistem. Mişcarea specifică din Tâm Thê tinde spre recrearea mişcării primordiale, nealterate, caracteristice omului ca mamifer.

Prin Tâm Thê, se ajunge la mişcarea despovărată de «prejudecăţile» acumulate pe parcursul vieţii. Recâştigarea acesteia poate fi folosită în scopul întreţinerii sănătăţii sau chiar a restaurării acesteia.

Într-un interviu (telegrafonline.ro, 30 noiembrie 2006), Maestrul PHAM Xuan Tong dezvăluia că omul este programat să trăiască aproximativ 144 de ani, ceea ce se întâmplă, în fapt, extrem de rar, datorită atât moştenirii genetice, cât şi condiţiilor impuse de mediul în care creştem, ne dezvoltăm şi evoluăm. Tâm Thê poate corecta, într-o importantă măsură efectele factorilor care determină ca majoritatea semenilor noştri să plece dintre noi la jumătatea vârstei enunţate.

Practicarea Tâm Thê înseamnă implicare. Fizică, bineînţeles, dar mai ales mentală. Gândul însoţeşte şi amplifică efectele fizice generate de circulaţia respiraţiei, esenţială în executarea acestei gimnastici, pe bună dreptate numite psiho-corporală. Gândul ne poate vindeca la fel de bine cum ne poate îmbolnăvi. Majoritatea bolilor grave sunt de natură psiho-somatică.

Faptul că spiritul şi corpul formează un tot nu este o noutate. În absenţa spiritului, corpul este mort. În absenţa corpului, spiritul nu mai face parte din realitate, cel puţin nu din cea pe care o putem percepe noi. Şi într-un caz şi în celălalt, omul ca existenţă contingentă este anihilat. Doar atunci când corpul este locuit de spiritul său, el este viu. Spiritul poate trăi doar în mintea noastră (dacă îl asimilăm cu gândurile şi trăirile noastre, dacă îl vedem ca pe un suport al proceselor noastre psihice) sau poate trăi în toată fiinţa noastră dacă îl lăsăm să ne «locuiască» şi trupul. Prin Tâm Thê, spiritul devine conştient de corp şi, prin extensie, noi devenim constienţi de trupul nostru. Acest nou nivel al conştiinţei («corporale», într-o anumită măsură) este cel care ne ajută să ne menţinem corpul sănătos sau să remediem unele deficienţe. Spiritul este energie pură iar această energie poate să circule pe calea gândului. În Asia, există o zicală: Unde îţi merge gândul, acolo ţi se duce şi energia. Iar energia, am adăuga noi, poate influenţa materia. De aceea, se spune, este important să gândim pozitiv, iar viaţa noastră va fi mai bună.

Toate tehnicile corporale asiatice fac referire la energie, forţa internă disponibilă în fiecare dintre noi dar al cărei secret doar puţini occidentali îl înţeleg. Această energie circulă prin corpul nostru şi îl menţine sănătos. Prin practica Tâm Thê, circulaţia energiei este optimizată, cu efecte directe asupra stării de sănătate a practicantului.

(va urma)

sursa: qwankido.ro

 
mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter

We have: 1 guests, 1 bots online
Today: Feb 23, 2012
Ce este Qwankido
Ce este Qwan-ki-do
 
Album foto